Pentru binele acestui secol (si pentru noi, mai tarziu) – hai sa educam/crestem impreuna, copii toleranti la frustrare!
Teoretic..”incapacitatea la frustrare” a copiilor ar putea fi definita ca incapacitatea cu baza neurologica – biologica de a gestiona si auto-regla emotional si comportamental, de a-si adapta comportamentul la diferite situatii noi, nongratificante pentru copil. Comportamentul poate varia in functie de temperament, dar si de reactia mediului; poate fi accentuat in situatii in care copilul are nevoi fiziologice netasatisfacute – este obosit, este bolnav, etc. In egala masura, frustrarea poate creste daca nivelul achiziilor cognitive este unul redus – dezvoltarea limbajului, adaptarea la o limba straina, nivel de cognitie, etc.
Dezvoltarea mecanismelor adaptive la frustrare – face parte din “viata” – ne pregatim, de mici sa facem fata situatiilor de acest gen – ne adaptam, ne dezvoltam, invatam comportamente – care pe termen lung se auto-regleaza in functie de ceea ce…ne aduce viata.
In ultimele saptamani – am identificat un nou gen de comportament privind in/toleranta la frustrare, a copiilor: “NU CONTEAZA! – “NU ARE IMPORTANTA” – “E DOAR UN JOC” – “IMPORTANT ESTE DOAR SA NE DISTRAM!”
?? !! ?? !! ?? !! ??
COPIII AU NEVOIE SA INVETE TOLERANTA LA FRUSTRARE, CA SA POATA FACE APOI EFORTUL DE A DEVENI, CU FIECARE INCERCARE MAI BUNI!
Noi, adultii tindem sa dam o conotatie negativa sensului “toleranta la frustrare”: Uite ce frustrata este! Vorbeste asa pentru ca este frustrat!..pana si in trafic etichetam: “Este un/o frustrat/a”
Problema cu frustrarea, la adulti, este legata de esec! Interpretarea “esecului” tine de nivelul de intelegere, de dorinta de auto-dezvoltare: “Ce am invatat din asta?!?” – versus: “Am gresit – nu sunt bun/a de nimic!”
Nimanui nu ii ies toate – si este important sa invatam asta! Invatarea este buna!
Frustrarea nu a omorat pe nimeni, niciodata! L-a facut mai bun! Atunci cand copiii vor “pleca” din bratele mamei, viata ii va lovi in piept mai dur decat ne-am dori! Iar noi, nu vom putea fi intotdeauna alaturi de ei, sa ii protejam de frustrare!
Noi toti, parintii..dorim sa le fie mai bine, mai usor, mai frumos – ii rasfatam, reducem la minimum regulile, intarim comportamentele accidentale indezirabile, indulcim disciplina (suntem des..poate din ce in ce mai des, inconsecventi in aplicarea regulilor de disciplina sau aplicam “pedepse” percepute de copil ca incorecte, exagerate, ilogice).
Ii invatam, poate mult prea devreme, ca (unele lucruri) nu conteaza, ca este in regula sa trecem cu futilitate peste situatiile care ne deranjeaza! Noi, parintii – suntem inteligenti, suntem o generatie (de care, recunosc, sunt mandra!) a acestui secol! Suntem in permanenta preocupati sa intelegem, sa ne implicam, sa invatam sa ne dezvoltam abilitati, capacitati, emotii, etc…etc! Scapam din vedere, faptul ca…noi…am ajuns aici…nu ..ne-am nascut..aici, in acest moment/etapa a vietii noastre!
Scapam din vedere, in ceea ce-i priveste pe copiii nostri ca totul este un proces, un drum, un travaliu al invatarii, al experimentarii, al dualitatii vietii (alb-negru, bine-rau, adevar-minciuna, etc)!
Da! Nu rezultatul este important, cat timp invatam ceva si ne asuma esecul!
A transmite insa un mesaj de genul “Nu este important!”, “ Nu conteaza!” – este o eroare!
Lasati copiii sa invete pe propria lor piele ce inseamna “viata”, transmiteti copiilor valorile in care credeti…nu concluziile la care ati ajuns! – “scurtatura” nu va duce nicaieri…daca nu cunosti drumul!
Va doresc un sfarsit de saptamana linistit, plin de lucruri minunate! Implicati copiii in aceasta “liniste” si in aceasta “minune” care se numeste weekend – in care mai avem si noi, timp, pentru noi, familia noastra, valorile noastre personale!
Comentariile, criticile, observatiile…le astept cu mare interes pe pagina de facebook
Laura Andrunachi
