Vocile contradictorii din societate cu privire la creșterea copiilor îi fac pe mulți părinți să se simtă confuzi cu privire la ceea ce ar trebui să facă. Ar trebui ca părinții să se concentreze pe autonomie și să îi lase pe copii să își ghideze propria viață și să facă propriile alegeri? Sau ar trebui ca părinții să-i formeze pe copii cu exactitate, cerându-le copiilor să învețe cum să se comporte pentru a se stăpâni pe sine și pentru a fi fericiți în viitor?
🦄🦄 Viața condusă de copii
Viața condusă de copii sună destul de..” ideal” dacă te gândești la ea în termenii în care copiii își asumă toată „povara” creșterii lor. Ei ajung să simtă atunci când vor să își spună „nu„. Părintele nu trebuie să fie niciodată „băiatul rău”, iar copilul este întotdeauna fericit, nu-i așa? Ca să nu mai vorbim de faptul că părintele nu trebuie să fie deranjat să-și învețe copiii lecții de morală și nu trebuie să-și facă griji cu privire la consecințe sau să examineze deciziile copilului. Toate deciziile se bazează pe sentimente și emoții.
Când copilul este mic, s-ar putea să se plângă pentru că vrea ceva sau …nu vrea ceva. Atunci când copilul vrea o bomboană, părintele trebuie doar să spună „ok” și să i-o ofere. De asemenea, atunci când copilul nu vrea să se culce seara sau să nu se poarte frumos atunci când vizitează casa bunicilor, părintele trebuie doar să se uite în altă parte, să zâmbească și să spună „ok” în legătură cu acest lucru.
După ce copilul crește, părintele poate privi cum adolescentul își petrece nenumărate ore distrându-se pe X-Box, pe telefon, pe calculator sau cu prietenii. Cu aceste distrageri, părintele nu mai este nevoit să discute prea mult și știe că i-a oferit copilului său exact ceea ce își dorește pentru a se simți mulțumit și inclus în societate.
🦄🦄 Sau ….poate….nu-i așa?
Parentingul condus de copil este (din păcate!!) extrem de comun în multe tipuri de gospodării. Și se întâmplă acest lucru din ce în ce mai des și din ce în ce mai frecvent – pentru că este un „parenting” prost înțeles. Părinții fac orice pentru a „menține pacea”. Părinții sunt dispuși să tacă din gură sau să se facă că nu văd – să ignore comportamentul, atunci când văd că copiii se comportă greșit. Acești părinți sunt și mai confuzi cu privire la modul în care ar trebui să arate rolul lor de părinte și sunt foarte preocupați să fie văzuți ca fiind simpatici sau „buni”.
Nu este indulgența plăcută? Ba da, dar profunzimea, înțelegerea și principiile sănătoase sunt mai sigure pentru a te agăța de ele, decât de un „prieten”.
Parentingul condus de copil poate liniști copiii pentru o perioadă, dar, în cele din urmă, este cu adevărat cel mai bine pentru copil?
🦄🦄 Educația cu consecvență
Știu că unora poate nu le place cuvântul „instruire”. Ei pot crede că „instruirea” este un”dresaj” – care se adresează cailor sau câinilor. Și, s-ar putea să fie așa. Dar, asta nu înseamnă că antrenamentul este greșit. Doar pentru că „instruire”poate fi aplicat și unui animal, nu înseamnă că este un principiu greșit pentru creșterea copiilor. Eu personal – am trecut prin foarte- foarte multe ore de „instruire” – pentru noi locuri de muncă și noi poziții pe care le-am avut în lucrul cu oamenii. Instruirea este doar o parte a vieții. Instruirea face parte din educație.
Dacă un copil spune o minciună, ar trebui ca un părinte să o lase baltă sau să râdă de ea? Dacă copilul minte a doua oară, ar trebui ca părintele să ignore pur și simplu acest comportament? Ce s-ar întâmpla dacă un copil nu ar fi învățat să spună adevărul? Ar avea copilul prietenii semnificative și relații bune în viitor? Acest comportament l-ar conduce pe copil la ..fericire? Nu cunosc niciun părinte care să nu-și învețe copiii să spună adevărul. Părinții par să înțeleagă pur și simplu că onestitatea trebuie învățată.
Ca și în cazul învățării comportamentelor oneste, și alte comportamente necesită o anumită pregătire pentru a fi stăpânite. Să înveți să comunici calm în loc să te plângi este o altă abilitate utilă pentru a-i antrena pe copii să o folosească. După ce este stăpânită, copilul este liber din punct de vedere emoțional, mai încrezător în comunicare și, în general, mai fericit.
Eu cred în „antrenarea” copiilor – în educarea lor. Eu cred cu multă tărie într-o formulă de educație pozitivă necondiționată. Sunt de părere că „educarea” este unul dintre motivele pentru care copiilor le-au fost dați părinții. Un „Dumnezeu” iubitor nu ne-ar lăsa niciodată singuri să ne dăm seama ce este corect și ce este greșit, ce este bine și ce este rău, ce este adevărat și ce este fals, de unii singuri, fără nicio îndrumare.El ne-a dat părinții – întăi de toate pentru a ne ajuta să identificăm aceste opozitii și să învățam să alegem corect.
În mod similar, părinții nu ar trebui să își abandoneze copiii atunci când aceștia au cea mai mare nevoie de ei. Este datoria și chemarea mea ca mamă, de pildă, să îmi formez și educ copilul în bunătate, dreptate și adevăr. Totuși, pentru a face acest lucru este nevoie de pregătire și de consecvență.
Consecvența este partea la care părinții obosesc. Ei au impresia că sunt cumva opresivi atunci când îi spun copilului lor că nu vor vorbi cu el până când nu se calmează sau că trebuie să arate respect prin faptul că trebuie să fie capabil să urmeze instrucțiunile părintelui. Spunându-le copiilor „să fie calmi” sau „să urmeze instrucțiunile” sunt doar câteva exemple . Părintele stabilește un standard de comportament pe care copilul trebuie să îl îndeplinească pentru a fi considerat învățat. Procedând astfel, părintele îl învață pe copil să aibă încredere. Atunci când o persoană stăpânește o abilitate își dă seama că deține controlul asupra propriului destin sau acțiuni.
🦄🦄De unde vine fericirea?
Fără a intra într-o discuție îndelungată despre numeroasele moduri în care oamenii privesc fericirea, iată care sunt concluziile mele simple despre aceasta. Fericirea este un sentiment de mulțumire, de scop, de unitate, de iubire, de pace. Acest sentiment provine din controlul emoțional. Unii susțin că fericirea provine din acțiunile sau emoțiile altor persoane, dar eu cred că ea vine din capacitatea pe care o are o persoană de a se controla pe sine; de a avea autoguvernare.
Dacă aceasta este definiția, atunci o persoană poate fi îndurerată și totuși să aibă fericire. Emoțiile nu sunt îndepărtate, ele sunt pur și simplu înțelese și folosite în mod corespunzător pentru a transmite idei oneste, în loc să fie folosite pentru manipulare, atenție sau lupte pentru putere. O persoană care își stăpânește alegerile poate să se concentreze asupra scopului său, să-i înțeleagă pe ceilalți, să simtă recunoștință și să experimenteze adevărata fericire. Aceasta este ceea ce îmi doresc pentru copiii.
🦄🦄 Decizia
Fără îndoială, educația si educarea necesită mai mult timp, implică mai multă responsabilitate din partea părinților și poate părea că, uneori, chiar rănește sentimentele copilului, atunci când acesta încearcă să se sustragă de la partea sa de responsabilitate în materie de comportament. Cu toate acestea, instruirea unui copil pentru a avea un drum drept, bun, pozitiv, merită întotdeauna pentru fericirea pe care i-o va aduce.
Chiar și cu cea mai bună pregătire, un copil tot ar putea alege să se îndepărteze de pregătirea și învățătura părinților săi. Dar, experiența arată că, în timp, majoritatea copiilor care se îndepărtează de ceea ce este corect, bun și adevărat se întorc în cele din urmă la învățăturile părinților lor. Vocile din trecut par să aibă ecou în mintea lor și să le înmoaie inima atunci când au cea mai mare nevoie.
Este ceea ce mie îmi place să vă spun adesea: „Puneți acolo, în sufletul copiilor voștri, semănați niște semințe mici și bune, niște valori autentice, personale și mai devreme sau mai târziu ele vor ieși la iveală – le veți recunoaște și veți știi că ați făcut o treabă minunată pentru copilul vostru.„
Ce s-ar întâmpla dacă nu ar exista vocile părinților din trecut de care să ne amintim? Găsirea adevărului și a binelui fără a li se spune vreodată ce este adevărul sau bunătatea ar fi o sarcină foarte dificilă.
Oamenii nu ar trebui să fie nevoiți să inventeze „roată adevărului și a bunătății” generație după generație. Odată găsite valorile transmiteți-le mai departe, dați-le copiilor voștri , învățați-i, instruiți-i, astfel încât aceștia să se poată concentra pe îndeplinirea misiunii lor în viață, mai degrabă decât pe încercarea de a înțelege viața în general.
🦄🦄 Concluzia:
Confuzia părinților este aceea că nu fac (neaparat) propriile alegeri. Eroarea apare atunci când părinții uită rolul pe care ar trebui să îl îndeplinească în viața copilului și îl abandonează în numele comodității sau al indulgenței.
Această confuzie este rezultatul vocilor contradictorii din societate – prea multe cursuri – prea multe idei de parenting – prea multe cărți despre cum este mai bine să îți educi copiii – prea mulat media care ne influențează copii.
** Există două abordări principale: Dezvoltarea copilului de capul lui și Educația cu consecvență.
„Dezvoltarea copilului de capul lui „presupune ca aceștia să fac să ce vor ei, s să fie autonomi și să-și ghideze propria viață și alegeri, bazate pe emoții și sentimente.
„Educația cu consecvență ” pe de altă parte, instruirea cu exactitate implică responsabilitatea părinților de a-i ghida pe copii și de a-i învăța abilități și principii solide pentru o viață fericită și încrezătoare.
Ambele abordări au elemente de adevăr în ele. Copiii au libertatea de a-și alege propriul drum și nu ar trebui să fie controlați excesiv. Totuși, ei au nevoie și de îndrumarea și instruirea părinților pentru a se dezvolta în mod corespunzător. A face compromisuri în numele comodității sau indulgenței poate avea consecințe negative asupra copiilor pe termen lung.
Educarea copiilor necesită efort și timp din partea părinților. Aceasta implică stabilirea unor standarde clare de comportament și învățarea copiilor să le respecte. Prin acest proces, părinții le oferă copiilor încredere în propriile lor abilități și le permit să se dezvolte în persoane puternice și sigure pe ele însele.
Fericirea vine din controlul emoțional și autoguvernare. Copiii instruiți să-și stăpânească propriile emoții și să-și conducă viața în mod conștient vor avea mai multă încredere în ei înșiși și vor experimenta o fericire autentică și durabilă.
În cele din urmă, decizia asupra modului de creștere a copiilor este FIX în mâinile voastre. Voi alegeți ce aveți de făcut cu proprii voștrii copii!🦄
Educația cu consecvență poate fi provocatoare, dar recompensa este imensă: copii încrezători, fericiți și pregătiți să facă alegeri bune în viață. Înțelegerea echilibrului dintre autonomie și ghidare părintească este esențială pentru a crește copii sănătoși emoțional și moral.
Gânduri bune tuturor!
XoXo – Laura
