Astazi..am sa va plictisesc…vorbind..despre ..plictiseala..:)
Plictiseala este o emoţie umană comună, ea presupune că ai un anumit nivel de energie, dar nu identifici ce anume ai putea face cu ea.
Lăsați COPIII SA SE PLICTISEASCA!
În dicționar, plictiseala este descrisă ca și o stare sufletească apăsătoare care apare din cauza singurătății, a lipsei de ocupație sau în cazul în care lucrurile cu care ne ocupăm precum școala, locul de muncă, viața socială ni se pare neatrăgătoare.
Știm că cei mici pot fi niște negociatori remarcabili, punând presiune constant atunci când trebuie să obţină ceva cu orice preţ, dar studiile ne spun că dacă le dăm mereu idei anti-plictiseală sau sărim imediat la joacă atunci când ne cer, riscăm să-i privăm de câteva procese extrem de importante: descoperirea de sine, antrenarea creativităţii, identificarea și rezolvarea propriilor probleme.
“COPILUL ARE NEVOIE SĂ LÂNCEZEASCĂ ÎN PROPRIA-I PLICTISEALĂ PENTRU A RĂMÂNE SINGUR ÎN LINIȘTEA CARE ÎI PERMITE SĂ SE AUDĂ PE EL ÎNSUȘI”
PLICTISEALA ANTRENEAZĂ INDEPENDENȚA
Plictiseala orientează atenţia copiilor către interior, încurajând introspecţia. Fiind nevoiţi să se bazeze pe ei înșiși pentru a petrece timp de calitate, aceștia se găsesc liberi să gândească, să facă ce le place, să-și exprime liber preferinţele și să-și pună ideile în practică. Iar acest lucru poate fi ajutor pe termen și pe multe planuri… În schimb, opusul situaţiei îi obișnuiește pe cei mici “să execute”, să răspundă doar stimulilor externi, fenomenul stând practic între copil și el însuși. Deci să-I lăsăm să se plictisească pe drumul spre independenţă și încrederea de sine care vine odată cu ea.
CREATIVITATEA POATE SĂ VINĂ DIN PLICTISEALĂ
Există o legătură între visele pe care le avem cu ochii deschiși și creativitate… Iar plictiseala este cheia care deschide ușa acestor vise, eliberând imaginaţia copiilor. Diverse studii experimentale au demonstrat acest lucru, plictiseala fiind adevărat antrenament pentru “mușchii” creierului, pus la încercare serios atunci când copiii nu știu ce să mai facă pentru distracţie și voie bună.
PLICTISEALA POATE FI UN REMEDIU ANTI-STRESS
Și copiii pot fi stresaţi… Au destule motive, chiar dacă pare greu de crezut… Iar stimularea continuă a creierului celor mici este una dintre principalele surse de stres, pentru că aceștia sunt solicitaţi constant – de responsabilităţi, așteptări, preocupări… Cel mai bun lucru pe care îl puteţi face pentru ei din când în când este să le lăsaţi “libertatea plictiselii” – care aduce creierului liniște, relaxare, detașarea necesară pentru “recuperare”.
PLICTISEALA TRIMITE COPIII LA CULCARE
Niște plictiseală în timpul zilei poate aduce un somn bun în timpul nopţii – în primul rând pentru că dacă toată ziua sunt stimulaţi și activi, copiii nu au timpul necesar pentru puţină introspecţie (evaluarea zilei, cu bune și cu rele), iar atunci când va ajunge în pat, va face exact acest lucru, în loc să-l primească pe Moș Ene pe lângă genele lor. Dar mai există un argument, simplu ca “somn ușor!”: rutina de dinainte de culcare poate fi destul de plictisitoare pentru cei mici, ori dacă deja sunt familiarizaţi cu “senzaţia”, atunci vor fi mult mai maleabili înainte de culcare.
PLICTISEALA = SENTIMENTE
Toate sentimentele sunt utile, chiar și cele mai puţin plăcute. Psihologii evoluţionari susţin că sentimentele oferă un scop: de exemplu, tristeţea ne determină să ne gândim la motivele pentru care suntem triști, furia (sentiment mai puţin introspectiv) ne determină să ne protejăm sau să aducem mofidificări contextului (necesare restabilirii echilibrului). Putem crește copii mai inteligenţi emoţional dacă îi lasă să experimenteze inclusiv stările “negative”, precum tristeţea… Dacă de fiecare dată un copil trist este distras rapid pentru a se înveseli, acestuia nu i se permite să simtă și să înţeleagă cu adevărat aceste emoţii. Deci trist și plictisit? Nu pentru mult timp, fiindcă plictiseala va elibera rapid creativitatea, iar aceasta va rezolva multe probleme.
Va doresc un weekend minunat, cât mai..plictisitor…noi, adulți știm cât de dulce, este câteodată plictiseala!
Preluare si adaptare: https://www.cavit.ro/redactiacavit/ce-aduce-plictiseala/