Sfaturi pentru toate mamele și toți tăticii din lume – atunci când copilul pleacă prima dată la grădiniță..(sau la școală)
Deci vine acea zi din viața fiecăruia dintre noi: copilul nostru – pleacă pentru prima dată, în viață noastră (bine, și a lui!) la grădiniță. Alarma ceasului va suna la ora 7.00 – până la ora 8.00, vom ajunge la grădiniță.
Este important să respectăm programul de grădiniță/școală, să fim punctuali și să îi învățam și pe copiii voștri importanța acestui aspect; este la fel de important precum a avea o rutină zilnică pentru copil – o rutină care să includă timp de joacă, mâncare, odihnă și activități educative.
Odată cu prima zi de grădiniță/școală chiar se vor întâmplă lucruri! Schimbări mari!
Astăzi, vreau să vă pregătesc pentru „viață” – căci, da! odată cu plecarea la grădiniță sau la școală a copilului , lucrurile se schimbă – copilul tău se va schimba, tu, părintele vei trece prin diverse etape și vei trece într-un nou stadiu de părințeală.
Ce am învățat eu, ca mamă, în prima săptămâna în care Eric, al meu, a fost la grădiniță și ce am învățat și mai mai bine, am confirmat și am validat de la zeci de alți părinți – alături de care am lucrat sau pe care îi mentorez:
1. Învăța să ai încredere în copilul tău și în ceilalți
Este prima realitate care te lovește, îndată ce te despărți de copil. Nu vei știi ce se întâmplă până când nu te vei întoarce câteva ore mai târziu, pentru a-ți lua copilul. În această eră a tehnologiei, acest lucru este aproape de neconceput.
Dacă vrei să transmiți un mesaj soțului, el vede mesajul și îți răspunde! – e adevărat, îndată ce poate, dar îți răspunde. Atunci când lași copilul cu bona – aceasta îți transmite din când în când, câte un mesaj să te țină la curent cu ceea ce s-a mai întâmplat.
Dar, când copilul este la grădiniță sau la școală, nu ai niciun fel de comunicare. Trebuie să renunți la control și să-ți lași copilul să facă primii pași spre independență!
2. Lasă-l să fie el însuși/ea însăși
Spuneam mai sus că „trebuie” să înveți să renunți la control. Ei bine, la punctul 2, e bine să știi și să conștientizezi faptul că fiul tău/fiica ta NU ești tu. Adică, copiii tăi, sunt ei înșiși. Dacă tu ai fost copilul cuminte, ascultător, care lua doar note de 10, nu îți murdăreai niciodată hainele și scriai foarte frumos – ei bine, copilul tău poate fi total opus ție.
Îmi amintesc de o mămică care mi-a povestit cum fiul ei, deși era un copil bine educat, foarte inteligent , în prima zi de școală, a făcut ca toate animalele pământului, în loc să fie atent și să răspundă. Mi s-a părut amuzant – măcar a avut imaginație!😁
3. Fă-ți temele pentru acasă ( mă refer la tine, părintele!)
Dacă sperai că perioada temelor pentru acasă s-a finalizat odată cu ultimul tău examen – ei bine, nu! Deși, în teorie, copilul tău merge la grădiniță – să știi că asta nu înseamnă că nu aveți teme pentru acasă.
„Tema pentru acasă” înseamnă responsabilitatea ta, ca părinte (da, ai citit bine!) „să facă un desen cu prietenul lui cel mai bun”, „să învețe să își lege pantofii”, „să învețe să își schimbe hainele”, „să învețe să fie respectuos, atent, disciplinat”, s.a.m.d.
Cu alte cuvinte învăță să încurajezi independența copilului tău și să îi oferi suportul necesar pentru a învăța să facă lucrurile singur.
Și, cum el are doar 4 ani, tu, părintele ești cel care trebuie să-i amintească să fac asta de fiecare dată. Este tema ta! nu este sarcina sau responsabilitatea grădiniței sau a școlii. Ei se ocupă de educație, tu, părintele te ocupi..de restul – adică, de tot!
4. Nu este cazul să reinventezi roata
Știu – suntem în secolul 21, suntem în era tehnologiei, copilul tău știe de la 2 ani să instaleze/dezinstaleze aplicații pe telefon, are deja tableta lui și o duzină de jucării electronice teleghidate cu ecrane tactile și recunoaștere vocală.
Ei bine, chiar și în acest secol 21, copiii de grădiniță și de școală încă folosesc creioane grafice, creioane colorate, batoane de lipici, foarfece, rigle și hârtie creponată. Așa cum ar trebui să fie, la această vârstă! Așa că, te rog, adu în casa ta și aceste accesorii; dacă îți doreșți să învețe cât mai repede să mănânce singur, să se schimbe singur, să se descurce singur.
5. Nu fugiți de temerile voastre
În primele zile (mai ales) de grădiniță, copiii pot experimenta și zile dificile. Știu, noi, părinții suntem dezorientați. Și instantaneu ne trece prin minte : „Poate că încă nu este pregătit/ă! Poate că ar fi o idee bună să îl/o retrag de la grădiniță și să mai încercăm peste câteva luni, sau la anul”
Ei, bine, te rog să mă crezi – copilul tău este exact acolo unde trebuie să fie! Pentru a învăța cum să se comporte într-un cadru structurat, el trebuie să fie de fapt într-un cadru structurat! Este important ca atât tu, părintele cât și el, copilul să înfruntați situația cu capul înainte și să nu fugiți de ea. Și vei vedea cum, în foarte scurt timp, copilul tău se va descurca cu mult mai bine! Nu îți cer decât să ai încredere în abilitățile copilului tău de a se adapta și de a face față noilor experiențe.
Dacă într-una dintre dimineți, copilul tău îți va spune : „Trebuie să mă duc din nou la grădiniță/școală, astăzi?!” sau „Nu vreau la grădiniță astăzi” – nu este nicio problema, este normal să reacționeze așa – nici noi nu avem chef să mergem la muncă în fiecare zi, nu-i așa?! Așa arată viața! Și vor fi multe lecții de învățat în următorii ani. Despre litere și numere, tabla înmulțirii, despre prietenie și suferință, despre iubire și dezamăgiri.
Iar noi, părinții vom reînvăța împreună cu ei!
Dacă ești interesat/ă să afli mai multe despre modul în care îți poți ajuta copiii să se dezvolte într-un mod pozitiv și să le crești încrederea și stima de sine, îți recomand programul meu de coaching și mentoring parental. Vei primi sprijin și îndrumare personalizată pentru a-ți atinge obiectivele și pentru a-ți ajuta copiii să devină adulți încrezători și fericiți.
Vezi AICI:
✅Program de LIFE COACHING Individual, Personalizat pentru COPII și ADOLESCENȚI
✅ ÎNSCRIE-TE LA SEMINARIILE GRATUITE + Nu uita – în fiecare LUNI – de la ora 18.00 – ai acces la întâlnirile virtuale private ” ASK ME ANYTING” – îmi poți pune întrebări pe teme de parenting și vei primi răspunsuri 💗