Stabileste limite in relatii

„Felul vostru de vorbire sa fie: „Da, da; nu, nu” (Matei 5:37)

Cand „un lucru bun” devine „prea mult”? Pot sa te ajut fara sa ma ranesc? Putem sa ne impartasim vietile fara ca eu sa renunt la viata mea? Cand ai intr-adevar nevoie de ajutorul meu? Cand trebuie sa ma dau deoparte si sa te las pe tine sa te ocupi de asta?

Gasirea echilibrului intre „destul” si „prea mult” in relatii este o provocare constanta si nu este usoara. Mai ales cand rolul tau tinde sa fie „toate lucrurile, totdeauna, tuturor oamenilor”, iar al lor este „sunt neajutorat, imi esti dator, ai grija de mine”; cand ei nu au nici un „nu”, iar tu nu ai nici un „da”.

Nevoia de a fi folositor persoanelor de langa noi care mereu doresc ca cineva sa aiba grija de ele aseaza persoana aflata in nevoie pe scaunul soferului – iar tu esti pe locul mortului. Acea persoana nu este niciodata fericita si nici tu nu esti. Asa ca faci mai mult ca sa-i vezi fericiti, iar tu sa te simti mai putin vinovat si astfel te vezi ingradit de doua ori.

Ei te urasc pentru ca nu le oferi suficient, iar tu ii urasti pentru ca nu apreciaza ce le oferi.

Cu toate acestea, nici unul dintre voi nu stie cum sa rupa cercul. Asa ca relatia devine ceea ce consilierii sau psihoterapeutii numesc o incurcatura reciproca in care ambele parti o uraste si o devalorizeaza pe cealalta, simtindu-se prinsa in capcana ce ii domina viata si pe care amandoua partile se tem sa o arunce peste bord.

Casniciile, familiile, prieteniile, locurile de munca, grupurile sociale sunt prinse in capcana tiparului „victima-salvator” in care oamenii aflati in nevoie si cei ce incearca sa-i ajute sunt prinsi intr-un dans reciproc pe care amandoi „il iubesc si il urasc”, dar din care nu se opresc!

Te recunosti in aceasta ipostaza? Daca da, porneste spre o relatie mai sanatoasa!

Cand cumperi o casa, ai nevoie de planul proprietatii stabilit clar ca sa stii ce este al tau si ce nu. Limitele bune fac vecini buni.

Asadar, cat de aproape inseamna prea aproape?

Sa privim la trei feluri de limite pe care le stabilim intre noi si ceilalti.

1) Limite rigide
Ele sunt menite sa-i tina pe ceilalti la distanta unui brat si sa-ti protejeze lumea privata, egocentrica. Fara sa spui macar un cuvant, atitudinea ta spune: „Nu calcati, contravenientii vor fi urmariti in justitie!”

De ce cream asemenea limite? De teama! Ne e teama sa fim cunoscuti, controlati, raniti sau sa ne simtim necorespunzatori si inferiori. Sau rigiditatea noastra impiedica intimitatea. Faptul ca nu suntem dispusi sa fim vulnerabili sau sa ne compromitem ne face defensivi, izolati si singuri.

Apropierea si intimitatea sunt lucruri dupa care tanjim si de care totusi ne temem si pe care le evitam. Noi gandim: „Nu ma poti rani daca te tin la o distanta de siguranta”. Dar nu functioneaza.

2) Limitele permeabile

Oamenii bine adaptati gasesc echilibrul potrivit intre spatiul lor personal si lasarea celorlalti sa se infiltreze, sa-i manipuleze si sa-i domine. Ei stiu sa spuna „da” la ce este sanatos si „nu” la ce nu este.

Oamenii cu limite permeabile, pe de alta parte, ii lasa pe ceilalti sa patrunda in voie in viata lor, sa le consume timpul si energia, sa le dicteze optiunile si sa-i priveze de alte relatii importante. Incapabili de a spune „nu” la ce este sanatos ei ingaduie ca altii sa-i faca sa se simta vinovati, obligati, nepasatori daca refuza ceea ce li se cere.

Ei se incomodeaza pe ei insisi, familiile si prieteniile lor pentru a facilita cereri nesfarsite din partea utilizatorilor aparent neajutorati, lipsiti de putere si iresponsabili, crezand ca sunt buni si de ajutor. Plata persoanei care ajuta este imensa, deseori ducand la supraincarcare emotionala, fizica, sociala si spirituala, in timp ce persoana ajutata se simte tot mai dependenta, iresponsabila si indreptatita, neapreciind si uneori chiar urand eforturile celui care il ajuta.

Oamenii cu limite permeabile nu sunt constienti ca semnul „deschis” este mereu aprins, atragand un potop de nevoi ale celorlalti oameni fata de care se simt responsabili. Ei poarta povara multor lucruri rele din lumea asta, simtindu-se epuizati, anxiosi, neadecvati si vinovati, crezand ca e vina lor ca nu pot face mai mult si ca nu pot rezolva lucrurile. Si asta ii face sa se simta „folositi”.

„Omul care nu este stapan pe sine, este ca o cetate surpata si fara ziduri”. Trebuie sa intelegi un lucru: nu-ti poti lua in stapanire propria viata cata vreme esti coplesit, simtindu-te responsabil pentru vietile altor oameni. Stabileste anumite limite!

 

3) Limitele flexibile

Limitele rigide te fac sa-i respingi pe altii si sa traiesti nepregatit si slab echipat pentru schimbul daruieste-primeste pe care il necesita relatiile sanatoase. Limitele permeabile te fac sa fii lipsit de aparare in fata „utilizatorilor” care se simt indreptatiti sa te manipuleze si care se asteapta sa fie „ingrijiti”.

Dar oamenii cu limite flexibile au competenta de a-si trai propriile lor vieti, totusi avand un interes echilibrat si sanatos fata de altii. Ei pot fi generosi cu impartasirea timpului, compasiunii si resurselor, fara a deveni exagerat de responsabili

Ei spun: „Pot avea o relatie cu tine, fara sa renunt la a fi eu!”

Ei nu te lasa sa le violezi limitele si stiu cum sa se abtina sa le violeze pe ale tale.

Spre deosebire de oamenii rigizi, ei se pliaza si se adapteaza dupa cum o cer circumstantele, fara a deveni coplesiti, defensivi, plini de resentimente, reactivi sau fara a da vina pe altii. in situatii grele, ei se adapteaza si isi pastreaza concentrarea.

Concluzia: Fiecare isi traieste viata asa cum crede, asa cum a invatat. Tine de noi sa alegem o cale “buna” noua insine!

 

un articol adaptat care ne-a placut extraordinar de tare si care a surprins un punct de vedere pe care il impartasim cu tarie adaptare http://barzilaiendan.wordpress.com/