Educaţia non-formală se bazează pe „conştientizarea importanţei educaţiei, învăţării şi instruirii ce are loc în afara instituţiilor educaţionale recunoscute.” (M. Tight, 1996)

Educaţia non-formală conţine majoritatea influenţelor educative, cuprinzând activităţi extra-curriculare, opţionale sau facultative, oferind un set de experienţe sociale necesare, utile pentru fiecare copil, tânăr sau adult, complementarizând celelalte forme de educaţie.

Educaţia non-formală deşi are un caracter mai puţin formal are un rezultat formativ. Acţiunile educative, care sunt plasate în cadrul acestui tip de educaţie, sunt flexibile, şi vin în întâmpinarea diferitor interese, particular pentru fiecare persoană, fiind caracterizată prin:

• învăţare activă cu o abordare largă pe domenii preferenţiale;
• oferă oportunităţi pentru valorificarea experienţelor de viaţă, prin cadrul mai flexibil şi mai deschis şi prin diversificarea mediilor de învăţare cotidiene;
• învăţare individualizată centrată pe practică şi experimentare;
• flexibilă, democrată , centrată exclusiv pe cel care învaţă;
• dezvoltă competenţe funcţionale: capacităţi organizatorice, capacităţi de autogestiune, management-ul timpului, gândire critică, luarea deciziilor, prelucrarea şi utilizarea contextuală a unor informaţii, capacitatea de a identifica şi de a rezolva probleme.

Educaţia non-formală reprezintă premisa învăţării pe toată durata vieţii (Long Life Learning), într-o societate a secolului XXI, o societate a învăţării şi a achiziţiilor (“learning society”).