Optional L2B – Programa si planificare

ARGUMENT

Misiunea principala si valorile fundamentale ale “Learn2B”, s-au tradus intr-un program educational nonformal de dezvoltare personala a copilului. Am dorit sa initiem un program educational de tip nonformal unde creativitatea este stimulata si incurajata iar copiii iubeasc sa invete. Am dorit sa creem un mediu sigur, cald si afectiv in care accentul sa cada pe interactiunea dintre copii, pe de o parte si pe interactiunea trainer (adult) –copii, pe de alta parte.

Am dorit sa creem un tip de program educational nonformal pe care sa ne dorim sa il fi avut “pe vremea noastra” si pe care visam sa il putem oferi copiilor nostri; un loc in care copii sa simta ca nu poate exista un alt mediu mai potrivit pentru a invata si a se dezvolta.

Am dorit sa renuntam la acele practici educationale pe care le-am considerat inutile si sa punem accentul pe acele metode si inovatii despre care credeam ca vor avea cel mai mare impact. Dorim sa ne inspiram din cele mai bune surse, ale trecutului cat si ale prezentului, recombinandu-le cu noi inflente si tehnici de ultima ora, precum si cu cateva inovatii proprii pentru a crea ceva “ce nu exista inca in Romania”.

Mai mult, vrem sa ne simtim bine facand acest lucru. Intentia noastra nu este aceea de a incuraja  invatarea mecanica la copii, ci dorim o atmosfera flexibila, in care copilul sa-si dezvolte curiozitatea, sa experimenteze si sa construiasca o  imagine atat de sine cat si a mediului in care se regaseste, inalt pozitiva.

Studiul si implicarea la nivel formal, structurat si impus de timpuriu copiilor, nu le ofera neaparat o gandire flexibila  si creativa la contactul cu o lume in continua schimbare si nici nu le furnizeaza un bagaj suficient de informatie pentru o adaptare viitoare la nivel maximal.  Este necesar in aceasta situatie sa actionam activ in educarea copiilor in ceea ce priveste interesul pentru celalalt dar si sa le acordam sprijinul necesar in dezvoltarea unei atitudini pozitive de sine, pentru o dezvoltare armonioasa ca adulti care la randul lor vor deveni parinti.

Venim cu o abordare flexibila in intampinarea necesitatior individuale ale copiilor in vederea dezvoltarii aptitudinilor, intelegerea nevoilor reale, rezolvarea problemelor socio-emotionale.

Copiii participanti formeaza grupuri noi de interactiune, acest lucru incurajandu-i sa participe la noi jocuri de rol inter-sociale si inter-personale si in acelasi timp sa experimenteze situatii inedite intr-o maniera proprie.

Materialele si metodele folosite pentru aceste activitati ofera copiilor sansa unor interactiuni individuale, dar si de grup, conducandu-i spre cunoasterea de sine, spre dezvoltarea personala, exprimarea gandurilor si a sentimentelor, spre gestionarea pozitiva si fireasca a relatiilor cu ceilalti membrii. Trainerii “Learn2B”, observa gradul de implicare al fiecarui copil in activitatile propuse si modalitatea de interactiune cu materialele si metodele de lucru. In functie de aceste observatii, se sugereaza si sunt puse in aplicare noi metode de lucru. Rolul parintilor este acela de implicare si sustinere a copilului in demersul nostru, in cadrul intimitatii familiale.

Programul nostru incurajeaza copilul sa-si foloseasca aptitudinile pentru a investiga, cerceta si stapani detalii si elemente noi in situatii noi, sunt ajutati sa se exprime in ritm propriu, sunt incurajati sa-si dezvolte spiritul de echipa in activitati inedite. Copiilor le sunt prezentate relatii de cauzalitate, de solutionare a problemelor, metode de experimentare si  creativitate.

 “Learn2B” este bazat pe credinta ca aptitudinile de invatare si creativitatea se pot dezvolta doar daca sunt corelate cu un mediu echilibrat din toate punctele de vedere. Dinamica sociala a acestui program se bazeaza pe interactiunea totala traineri-copii; acestia invatand si dezvoltandu-se laolalta intr-un mediu in care copilul ca si individ este valorizat la maxim. Incurajam sustinerea dezvoltarii intelectuale, colaborarea, empatia si autenticitatea si consideram ca aceste calitati sunt cel putin la fel de importante ca aportul de cunostinte obtinut pe caile traditionale ale formarii scolare.

Ne dorim ca atat curicula cat si mediul si metodele de lucru sa stimuleze curiozitatea copiilor in cadrul programului. Toate sesiunile de formare sunt organizate dinamic si ii invita pe copii la explorare activa, dezvoltarea exprimarii, colaborarii in cadrul grupului, comunicare nelimitata si joc activ. Incurajam de asemenea copiii sa transforme mediul in care activeaza. Introducem copiii si intr-o gama variata de discipline artistice cum ar fi artele vizuale, muzica, miscare si teatru, toate acestea fiind modalitati excelente de a dezvolta exprimarea si explorarea utilizand metode ale psihoterapiei expresive.

Este subliniat mai ales procesul creatiei si nu atat produsul static final, plecand de la premisa ca dezvoltarea gandirii imaginative si formele de expresie creativa au proprietati fundamentale de dezvoltare a personalitatii copilului. In cadrul fiecarei sesiuni de formare sunt prezentate creatiile copiilor, aruncand astfel lumina asupra procesului de invatare si dezvoltare, demonstrand astfel inca o data capacitatea inascuta a copilului de a crea si de a-si dezvolta ideile.

Abordarea noastra urmareste indeaproape teoria constructivista conform careia copilul invata cel mai eficient daca este lasat sa isi “construiasca” fondul de cunostinte intr-un mediu care sa ii stimuleze dezvoltarea intelectuala. In egala masura punem in practica :

  • O abordare echilibrata a tuturor celor 8 dimensiuni ale inteligentei multiple
  • Dezvoltarea gandirii laterale si convergente conform celor mai noi teorii privind procesele cognitive si creativitatea prin implicare activa si experienta directa
  • Definirea si cristalizarea tuturor vectorilor privind dezvoltarea  personala

Pe masura ce copiii isi dezvolta aptitudinile si isi largesc paleta de cunostinte, introducem noi provocari menite sa dezvolte intelectul copilului, asigurand astfel copiilor fundamentul necesar dezvoltarii multilaterale. Metode de “predare” –  “invatare” – interactiune bazate pe un constant feedback sunt extrem de utile, avand avantajul de a dezvolta copilul si de a-l ajuta sa invete eficient si constant. Poate chiar mai important, in acceptiunea noastra, este faptul ca aceste practici trezesc in copii o adevarata pasiune pentru invatare, care, credem noi, va dura intreaga lor viata.

Suntem decisi sa sprijinim fiecare copil in parte pentru ca suntem convinsi ca putem gasi acel stil de auto-invatare si intelegere potrivit fiecarui elev in parte. Ajutam copiii sa se gandeasca la fiecare experienta personala in parte, precum si la cele de grup pentru a deveni astfel constienti de propria persoana, precum si de rolul lor in societate, toate acestea ajutandu-l sa se integreze in mediul inconjurator plini de incredere. Programul nostru dezvolta copiii, elevi stabili, deschisi la tot ce este nou, care cauta constant noi puncte de vedere pentru a isi largi orizonturile. Consideram ca le oferim copiilor inscrisi in program cunostintele, aptitudinile si calitatile creatoare de care vor avea nevoie pentru a fi pregatiti sa infrunte provocarile secolului 21 si sa devina mai apoi indivizi puternici si dotati cu gandire pozitiva.

 “Learn2B”, este implementat din 2007 in peste 50 de institutii de invatamant, la activitatile noastre participand copii cu varste cuprinse intre 1,8 – 16 ani. Am fost uimiti de complexitatea proiectului si de cat de mult s-a dezvoltat intr-o perioada redusa de timp. Participand la un proiect de o asemenea amploare am realizat ca mai intai trebuie sa ascultam parerile celor din afara, corelandu-le apoi cu cele ale expertilor direct implicati, adaptand astfel o serie de activitati, reorganizandu-le, inlocuindu-le, creand noi metode de interactiune. Credem cu tarie in unicitatea personalitatii copiilor, astfel incat fara o adaptare permanenta si o ascultare activa si adaptare a abordarii ar fi imposibila relationarea si interactiunea reala copil-trainer in cadrul programului.

Mai mult decat atat, noi, cei de la “Learn2B”, credem cu tarie ca este la fel de importanta includerea si integrarea parintilor in tot acest demers, astfel incat sa existe un sprijin si indrumare permanenta in interesul copilului si totodata sa dam posibilitatea parintelui  de a fi cat mai aproape de noi. Pentru asta propunem :

  • rapoarte de progres
  • portofoliu cuprinzand lucrarile si fisele de lucru realizate
  • album de imagini inedite surprinse in timpul desfasurarii activitatilor
  • follow-up saptamanal privind activitatile desfasurate, modul in care a decurs sesiunea precum si o selectie de imagini realizate in cadrul sesiunii
  • newsletter-uri saptamanale de interes general privind dezvoltarea personala a copilului, activitati, metode si jocuri concrete specifice programului care pot fi adaptate in vederea lucrului acasa
  • “lectie deschisa” activ-participativa in cadrul sesiunilor finalizatoare din cadrul fiecarui modul
  • invitarea parintilor la traininguri, ateliere, workshopuri, etc la preturi preferentiale

Credem cu tarie faptul ca implicarea familiei ajuta la dezvoltarea acestui proces, invatand lucruri noi despre propriul copil cat si despre altii, dandu-le posibilitatea de a se implica  activ in cadrul programului.

Consideram ca dezvoltarea unei relatii stranse intre parinte si copil de la o varsta frageda il ajuta pe acesta din urma sa patrunda treptat intr-un nou mediu care sa ii permita sa invete pasii de baza ai crearii de noi relatii afective, de relatii intersociale pozitive. Aceasta abordare permite copiilor de varste fragede sa ia un prim contact cu mediul scolastic intr-un cadru sigur si comfortabil, avand astfel o fundatie solida pe care sa isi cladeasca viitorul academic.

Programul nostru nu se adreseaza oricui si nu avem nici o problema sa admitem acest lucru. Daca insa considerati ca modul nostru de a aborda intr-o lumina noua dezvoltarea personala a copilului este in asentimentul dumneavoastra, daca doriti real sa va implicati, daca doriti sa oferiti copilului dvs. si o “alta forma de abordare a educatiei”,  nu ezitati sa ne contactati. Daca doriti sa faceti parte din acest program va invitam sa va alaturati noua

PROGRAMUL DE DEZVOLTARE PERSONALA

Sedintele  de dezvoltare personala desi au un caracter mai putin formal au un rezultat formativ, sesiunile de formare sunt flexibile si vin in intampinarea diferitelor interese, particular pentru fiecare copil  in parte, fiind caracterizate prin:

  • invatare activa cu o abordare larga pe domenii preferentiale;
  • ofera oportunitati pentru valorificarea experientelor de viata, prin cadrul mai flexibil si prin diversificarea mediilor de invatare cotidiene;
  • invatare individualizata centrata pe practica si experimentare;
  • flexibila, democrata, centrata exclusiv pe cel care invata;
  • dezvolta competente functionale: capacitati organizatorice, capacitati de autogestiune, management-ul timpului, gandire critica, luarea deciziilor, prelucrarea si utilizarea contextuala a unor informatii, capacitatea de a identifica si de a rezolva probleme

Obiective principale

  • Dezvoltarea capacitatii de autocunoastere, cunoastere si comunicare asertiva;
  • Formarea capacitatii de ,,afirmare de sine”;
  • Constientizarea valorii relatiilor interpersonale si gestionarea adecvata a acestora;
  • Formarea deprinderii de a lucra in echipa, de a aprecia performantele individuale dar si pe ale partenerilor din grupul de integrare;
  • Educarea trasaturilor pozitive de vointa si de caracter si formarea unei atitudini pozitive fata de sine si fata de ceilalti;
  • Dezvoltarea creativitatii, a expresivitatii, a spontaneitatii copilului dar si a capacitatii de exprimare a gandurilor si sentimentelor;
  • Cunoasterea drepturilor dar si a responsabilitatilor precum si a importantei respectarii acestora;
  • Incurajarea exprimarii propriilor dorinte si aspiratii, formarea unei  atitudini pro-explorare, investigare si cercetare;
  • Activarea si valorizarea tipurilor de inteligenta individuale specifice  prin activitati interdisciplinare si metode diferentiate

“Learn2b” propune metode personalizate de exersare si dezvoltare a acestui tip de inteligenta astfel incat toti participantii, indiferent de nivelul de abilitate de care dispune,  sa poata invata foarte eficient mecanisme de auto-stimulare intelectuala, de-a lungul sedintelo propuse, toate avand un feedback imediat. Activitatile din cadrul acestui program ofera oportunitati de exercizare si dezvoltare a unor abilitati de gandire de ordin superior esentiale in rezolvarea problemelor, a jocurilor de gandire critica, de inteligenta logico matematica, jocuri de strategie, jocuri  care solicita perceptia, memoria vizuala, atentia distributiva si concentrarea asupra imaginilor, etc.

In egala masura, prin intermediul jocurilor logico-matematice se exerseaza si se dezvolta o gama larga de abilitati: strategii de rezolvare a problemelor, modele de luare a deciziilor, planificare, procese de investigare, managementul informatiilor si datelor, gandirea logica si matematica, abilitati de comunicare si multe altele, iar  prin transferul interdisciplinar, participantii isi dezvolta capacitati de a identifica legaturi intre diferite domenii ale gandirii, prin stimularea imaginatiei, creativitatii, memoriei, schemelor logice de gandire, stimularea inteligentei, acest lucru facilitandu-le transferul cunostintelor si aplicarea lor in toate planurile de dezvoltare.

Toate jocurile propuse sunt premiate la concursurile internationale de catre organizatii prestigioase precum  MENSA (o organizatie internationala non-profit a oamenilor cu un IQ mult peste medie, membrii ei clasandu-se printre primii 2% la testele de inteligenta folosite de organizatie. Este compusa din grupuri nationale aflate sub autoritatea formala a Mensa International ).

Jocul de gandire este transformat intr-un instrument puternic de educare ce dezvolta competente functionale: capacitati organizatorice, capacitati de autogestiune, management-ul timpului, gandire critica, luarea deciziilor, prelucrarea si utilizarea contextuala a unor informatii, capacitatea de a identifica si de a rezolva probleme, putere de concentrare etc., imbunatatind performantele scolare si asigurand progresul constant al participantilor.

STRUCTURA PROGRAMULUI

Programele “Learn2b” sunt structurate pe module cuprinzand peste 500 de activitati centrate pe dezvoltarea personala a copilului si pe activizarea celor 8 tipuri de inteligenta individuale specifice.

Frecventa desfasurarii sedintelor este de o (1) sedinta/saptamana, durata fiecareia fiind intre 35 si 50 de minute in functie de varsta participantilor.

Sedintele “Learn2b” sunt planificate in concordanta cu structura anului scolar, tinand cont de caracteristicile bio-psiho-fiziologice ale elevului si complementarizeaza cu succes curriculumul scolar.

Toate jocurile propuse sunt premiate la concursurile internationale de catre organizatii prestigioase precum MENSA Mind Games si International Gamers Award.

Materialele didactice de cea mai buna calitate, fisele de lucru individuale, plansele sunt avizate de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii.

In mod special in ceea ce priveste grupele de copii cu varsta cuprinsa intre 1,8 – 3  ani

“Learn2b” tine in permanenta cont de etapele de dezvoltare bio-fizica  si psihologica a copilului, de curriculum formal si de programa institutiei de invatamant.  Astfel se pune accentul si pe educarea limbajului (exprimare orala, aspect fonetic, aspect lexical,  aspect sintactic, expresivitatea exprimarii), activitati de tip matematic (concepte, pozitii spatiale,  comparare si apreciere globala, numere naturale, forme geometrice), educatie pentru societate  (identitatea moral – civica, relatii si norme socio – umane, relatiile copil – mediu inconjurator),  activitati artistico-plastice (punctul, linia, pata de culoare, forma – ca elemente de limbaj plastic si  expresie artistica, tehnici de modelaj), educatie muzicala (cantare vocala, elemente melodice,  elemente de ritm, interpretarea expresiva), activitati motrice (deprinderi de coordonare psiho –motrica ).

Se urmareste in permanenta complementaritatea obiectivelor programului “Learn2b” cu cel al curriculumului formal in ceea ce priveste autonomia si deprinderile copilului mic, comportamentul verbal, comportamentul socio-afectiv, comportamentul motor, comportamentul cognitiv.

Conceptul “Learn2b” integreaza in activitatile sale peste 1000 de fise individuale de lucru; 2000 de carduri tematice; 800 de activitati de energizare si activitati de ice-breaking, jocuri de intercunoastere, jocuri de tabla cu reguli impuse/inventate; jocuri si exercitii pentru stimularea tipurilor de inteligenta individuale specifice, exercitii de arta dramatica, jocuri de rol, peste 500 de marionete, finger puppets, hand puppets, masti, costume tematice; etc.

EVALUAREA  in cadrul programului “Learn2b” reprezinta:

  • o dimensiune esentiala a procesului curricular dar si o practica eficienta in cadrul grupei de elevi;
  • o corelare a unor metode variate si eficiente;
  • un proces reglator care ofera date concrete formatorului despre indeplinirea obiectivelor programului;
  • o modalitate eficienta de autoapreciere corecta, obiectiva, dar si de afirmare de sine in cadru unor situatii create cu scopul de a evalua achizitiile elevilor si felul in care acestea sunt aplicate;
  • un mijloc de intercunoastere din punct de vedere al aptitudinilor si tipurilor de inteligenta specifice fiecaruia;
  • fundamentarea exacta pe criterii de performanta, orientate spre ceea ce reprezinta elevul in cadrul grupurilor sociale din care face parte.

“Learn2b” propune metode clare de evaluare si masurare a performantelor elevilor integrati in acest program: fise de evaluare – rapoarte de progres ( un raport de progres la finalul anului scolar); exercitii – joc specifice programului; concursuri  tematice; acordarea de diplome “Learn2b” elevilor participanti (la finalul anului scolar)

Fisele de evaluare sunt concepute conform criteriilor de performanta “Learn2b” vizand: spiritul de echipa si conlucrare; competitie, initiativa si nivel de afirmare; integrare, comunicare si nivel de implicare; atitudine pozitiva fata de ceilalti si comunicare asertiva; capacitatea de relationare cu cei din jur; capacitatea de exprimare orala, etc.

ACTIVITATI FINALIZATOARE

(se stabilesc de comun acord impreuna cu conducerea institutiei de invatamant)

  • portofoliu virtual – un album virtual PICASA Google in care se regasesc TOATE imaginile, inregistrarile si fisele de lucru, etc realizate impreuna cu copiii (un album gratuit si securizat la care nu au acces decat parintii si cadrele didactice aflate in colaborare)
  • rezumatul activitatilor  pentru fiecare tema abordata in cadrul sedintelor, cuprinzand informatii despre activitatile desfasurate in cursul saptamanii/lor.
  • newsletter lunar precum si articole pe blogul Learn2B (www.learn2b.ro)– unde parintii si cadrele didactice vor regasi activitati, metode si jocuri concrete specifice programului care pot fi adaptate in vederea lucrului acasa, astfel incat sa existe un sprijin si indrumare permanenta in interesul copilului.
  • Realizarea de proiecte, portofolii, mape, afise, expozitii de lucrari tematice;
  • Concursuri tematice “Learn2b”
  • Seminarii, lectii deschise, ateliere de lucru cu participarea parintilor si a cadrelor didactice
  • acordarea de diplome  “Learn2B” participantilor

Avantajele strategiei de evaluare propuse  constau in aceea ca:

–       atat parintii cat si educatorii sunt permanent conectati la oferta noastra educationala (planificarea calendaristica a sesiunilor programului, proiectele de activitate  Learn2B si pot urmari atent evolutia copiilor inscrisi in program;

–       educatorii contribuie la aprecierea si evaluarea participantilor;

ECHIPA Learn2b este formata din:

  •     psihopedagogi si psihosociologi – specialisti in consilierea educationala;
  •     cadre didactice pentru invatamant prescolar si primar;
  •     profesori de arta dramatica;
  •     profesori de arte plastice;
  •     tineri formatori, care dispun de abilitati si competente specifice, pregatiti in cadrul sesiunilor de formare pentru a aplica metodele, tehnicile si principiile, jocurile si materialele didactice “Learn2b” pentru a sustine activitatile programului in concordanta cu scopurile si obiectivele propuse in vederea realizarii DEZVOLTARII PERSONALE a copilului cu varsta cuprinsa intre 1,8 – 16 ani.

 Pentru mai multe relatii, va rugam sa ne contactati la :

laura.andrunachi@gmail.com/ dezvoltare.personala.copii@gmail.com

0729.999.696