Maimuţa care se credea copac – poveste terapeutica

Franciza educationala copii Learn2b

Odată demult, o maimuţă vieţuia într-un copac unde se obişnuise aşa de bine, încît a ajuns să creadă chiar ea însăşi că este un copac. Tare ciudat şi de necrezut părea acest lucru! Maimuţica stătea în copac cît era ziulica de lungă şi nu cobora de acolo nici noaptea. Zi şi noapte stătea în copac şi nimeni nu i-a spus niciodată că ea nu era de fapt copac. Nici copacul nu i-a şoptit niciodată că ea nu era copac, pentru că şi pe el îl amuza şi i se părea chiar un compliment plăcut faptul că această maimuţica se credea copac. Aşa că mai departe, maimuţica se lăsa legănată în vînt odată cu copacul. Dormea în copac şi se hrănea cu frun­zuliţele fragede de pe crengile mai subţiri. Pe scurt maimuţica creştea an după an crezînd în continuare că era şi ea un copac.

în pădurea aceea nu se găsea nici o oglindă, aşa că nu era nici o posibilitate pentru ca maimuţica să-şi dea seama că ea arăta cu totul altfel decît un copac. Părea mulţumită că stă în copac, însă totuşi, pe undeva în adîncul sufletului ei, parcă simţea că-i lipseşte ceva şi că viaţa ei era prea legată de copac într-un fel ciudat şi chiar nepotrivit.

Intr-o bună zi s-a întîmplat să treacă pe acolo un iepuraş. S-a uitat sus în copac şi văzînd-o pe maimuţica a strigat:

” Hei, tu de colo! Dă-te jos şi hai să ne jucăm! Sunt tare singur şi mi-ar place să găsesc pe cineva cu care să mă împrietenesc şi să mă joc!”

Maimuţica nu vorbise pînă atunci aproape cu nimeni, aşa că nu prea avea voce. Totuşi i-a răspuns:

” Pe MINE mă strigi? Dar eu sunt copac”.

Iepuraşului i s-a părut foarte comic răspunsul, ca o glumă bună, aşa că a început să chicotească, iar apoi s-a apucat să rîdă de-a binelea, de se tăvălea pe jos de ris. NICIODATĂ nu mai văzuse o maimuţă care să se creadă copac!

Uitîhdu-se la el cum rîde de ea, maimuţica s-a înfuriat şi a ţipat:

“Pentru ce rîzi aşa?” Tot chicotind , iepuraşul i-a răspuns:

” Păi nu eşti copac. Eşti MAIMUŢĂ. De unde ţi-a venit ideea asta caraghioasă că eşti copac?”

Auzind aceste cuvinte, maimuţica şi-a dat seama că de fapt nu ştia sigur de unde-i venise ideea. Acum ar fi vrut să se dea jos din copac, dar nu era deloc sigură pe ea şi se temea.Totuşi, pentru că iepuraşul o tot îndemna cu binişorul, a reuşit să coboare şi apoi şi-a petrecut tot restul zilei jucîndu-se şi distrîndu-se aşa de bine cum nu i se mai întîmplase niciodată în viaţă pînă atunci. Seara, după ce făcuse o mulţime de descoperiri amuzante şi se zbenguise cu poftă toată ziua, s-a întors în copacul ei ca să se culce, în copac era foarte bine şi plăcut, însă, pe zi ce trecea, maimuţicii i se părea tot mai uşor să renunţe la acest confort şi cobora ca să se distreze jucîndu-se. Curînd, părerea de rău după copac a dispărut de tot şi maimuţi-ca a ajuns să se simtă cu totul altfel în sufletul ei.

Pentru prima oară în viaţă maimuţica simţea cine este ea CU ADEVĂRAT şi se bucura chiar că este atît de diferită de un copac, Se bucura foarte mult pentru că zi de zi descoperea lucruri noi despre ea însăşi, aşa că îşi dădea tot mai mult seama ce fiinţă deosebită era ea. Acum îi venea chiar să zîmbească de cîte ori îşi amintea că înainte putuse să creadă că este un copac.

*NOTĂ: Dacă spuneţi povestea unui băiat, titlul ei va fi ” Maimuţoiul care se credea copac”, iar eroul principal va fi bineînţeles un maimuţoi.

Povestea 5 din “Basme terapeutice pentru copii, adolescenti si parinti – Sempronia Filipoi” – o carte pe care o recomandam!! ( se gaseste in librarii si on line)