Educarea copilului-Secretele unui comportament dezirabil

David Paltin (specialist in psihologia copilului)

Imagineaza-te conducand de-a lungul unui drum, muzica ta preferata rasunand in radio, fiecare kilometru de autostrada purtandu-te si mai departe de problemele tale, si atunci, de pe bancheta din spate se aude un strigat de durere, „M-a lovit”, vocea copilului tau in timp ce plange, moment in care sparge balonul de pace pe care ti l-ai construit asemeni unui turtur de gheata. „Iar scoate zgomotele acelea”, se aude raspunsul. Un gand iti vine in minte, „daca masina ar fi fost prevazuta cu un buton de control al copiilor in loc de cel pentru navigatie, as fi platit dublul pretului”. Intradevar, mai mult control iti poate permite sa conduci din punctul A in punctul B fara a avea parte de o revolta pe bancheta din spate, si controlul ti-ar permite de asemenea sa porti o conversatie la telefon fara intrerupere, sau sa il aduci pe copilul tau de clasa a saptea la masa unde se fac temele in mai putin de o jumatate de ora. Daca controlul este o componenta atat de importanta in munca de parinte, de ce nu putem, intr-un fel, face rost de mai mult? In acest articol, vom analiza motivele pentru care controlul este atat de dificil de optinut, si abordarile care conduc la un grad mai mare de control.

In primul rand, sa recunoastem ca parintii pot fi impartiti in mod egal atunci cand vine vorba despre “control”. Aproximativ jumatate dintre ei au imediat o senzatie de sufocare, sau sentimentul ca un copil supracontrolat devine intolerant cu sine si cu ceilalti. Ne gandim la invatatoarea din clasa intai, care le ofera copiilor doar creioane maro, verzi si albastre la ora de desen al naturii pentru ca acestea sunt singurele culori pe care ea le vede in natura. Din aceasta perspectiva, controlul pare o metoda represiva. Cealalta jumatate dintre parinti, se poate intreba de ce ceilalti parinti nu constientizeaza unde ne-a adus pe noi, societatea, lipsa controlului copiilor. Din aceasta perspectiva, cheia auto-controlului la varsta adulta se realizeaza prin intermediul controlului potrivit aplicat de catre parinti; este o modalitate de a ajuta copiii sa inteleaga ca lumea este plina de consecinte reale, si ca fericirea vine din recunoasterea si evitarea acelor consecinte. Vestea buna este ca ambele tabere au dreptate, si desigur, vestea proasta este ca ambele tabere gresesc. Cele mai multe dintre neintelegeri rezulta din faptul ca uitam 1) ca nu putem controla copiii, putem controla doar situatiile si 2) ca factorii de relatie, in ceea ce priveste modul in care copiii raspund la control, sunt la fel de importanti ca recompensele si pedepsele. Mai multe despre aceste lucruri mai tarziu, sa ne concentram asupra a ceea ce ne spun cercetatorii , cu privire la acesta chestiune.

Cercetarea cea mai credibila din acest domeniu este furnizata de „Studiile de stil parental” (1991) ale lui Baumrid, si cercetarea suplimentara a lui Maccoby si Martin (1983). Potrivit lui Baumrid, exista trei stiluri parentale de baza care conduc la rezultate predictibile:

1). Stilul autoritar – Acesti parinti urmeaza regula “pentru ca asa am spus eu”, si premiaza obedienta. Ei sunt stricti in aplicarea regulilor, si se concentreaza pe pedeapsa ca cea mai eficienta consecinta. Sentimentele copilului sunt secundare mentinerii autoritatii si obedientei acasa. Copiii parintilor autoritari devin, intradevar, adulti “buni” care stiu sa se supuna, dar tind sa aiba lipsuri in competentele sociale si in obtinerea fericiri.

2). Stilul autorizat – Acesti parinti stabilesc reguli si asteptari la fel ca parintii autoritari, dar sunt mai sensibili la reactiile si sentimentele copiilor. Obiectivele si regulile sunt prezentate intr-o lumina pozitiva, mai degraba decat situatiile standard care i-ar face pe copii sa tremure. Parintii autorizati echilibreaza consecintele negative cu disciplina pozitiva, si pot oferi iertare cand este potrivit. Copiii parintilor autorizati castiga respectul propriilor lor copii, fapt care inseamna masuri tarzii de fericire, capabilitate si succes profesional. 3). Stilul permisiv indulgent – Viziunea acestor parinti este de a stabili un numar limitat de asteptari si reguli. Ei s-ar putea sa fie de parere ca copilul va alege in mod natural comportamentul pozitiv in defavoarea celui negativ cand sunt lasati pe cont propriu. In realitare, parintii permisivi se pot teme uneori de conflictul cu propriul copil si pot alege statutul de “prieten” decat sa riste sa se confrunte cu un copil furios. Nu este surprinzator faptul ca acei copii care sunt crescuti in acest stil se confrunta cu probleme de auto-control si au rezultatele cele mai proaste in functionarea adecvata ca adult.

Acum, va amintiti cei doi factori care ajuta la stabilitea etapelor pentru control parental eficient? Este vorba despre partea cu privire la controlul situatiilor si relatiile care sunt la fel de importante ca recompensele si pedepsele. La suprafata, se pare ca parintii autoritari au cel mai mare control parental. Pana la urma, acesti copii nu raspund, nu submineaza autoritatea si nu se dau in spectacol la cina. Rigizii parinti autoritari confunda deseori controlul asupra copiilor cu controlul asupra situatiei. Problema cu acest mecanism al controlului este aceea ca se traduce deseori in “frica de autoritate” pe masura ce copiii intra in viata de adult, in defavoarea unui adevarat simt al auto-controlului. O alta problema este aceea ca procentul consecintelor negative la cele pozitive este de 4 la 1, lucru care inseamna ca copiii castiga mai multa experienta incercand sa evite pedepsele in comparatie cu timpul petrecut in cautarea consecintelor pozitive. Din cealalta perspectiva, parintii foarte permisivi si indulgenti deseori nu au capacitatea de a folosi uneltele de control al situatiilor precum o voce autoritara, controlarea premiilor si atentiilor, sau planuirea dinainte a controlarii situatiilor problema. Parintii permisivi se gasesc in situatia de a se simti invinsi, considerand castigarea controlului o batalie pierduta. Si cand situatiile ies de sub control atat pentru parintii autoritari cat si pentru parintii permisivi, ei recurg deseori la masuri precum tipatul in exercitarea controlului, impunerea unor consecinte extreme precum pedepse ca interzicerea de a iesi din casa timp de 6 luni, sau folosirea amenintarilor (ca, “asteapta pana nu o sa mai fim intr-un loc public si o sa vezi ce o sa vezi ce obti cu acest comportament”). Parintii autorizati par a fi cei mai iscusiti in controlarea situatiilor in vederea dezvoltarii controlului copiilor, si de asemenea stiu cum sa foloseasca eficient consecintele pozitive si negative pentru a obtine rezultatul pe care si-l doresc. Ce fac parintii autorizati diferit: 1) ei realizeaza ca situatia este se aseamana mai mult cu carmuirea unui vas pe apa decat cu conducerea unei masini pe pamant, adica, copiii vor merge in directia controlului situational cu timpul daca suficiente elemente situationale sunt aplicate, dar schimbarea poate sa nu survina imediat. 2) Parintii autorizati stiu ca uneltele relatiei, acordarea atentiei si a recompenselor pozitive, dar si a mesajelor de corectare si semnalare a consecintelor negative sunt mai eficiente decat alte tipuri de recompense si pedepse, cum este de exemplu incercarea de a discuta cu un copil agitat si nervos. Parintii autorizati par de asemenea sa recunoasca ca respectul paternal, acel lucru pe care toti doresc sa il primeasca mai mult de la copii, este conditionat de provocarile si de comportamentele semnificative si realizbilepe care le ofera copiilor, aceastea fiind echilibrate de raspunsuri oneste si de expunerea consecintelor negative atunci cand se opteaza pentru un comportament negativ. Lucrul important pe care parintii autorizati il inteleg si care trebuie retinut este urmatorul: controlul este castigat cu timpul, cu un plan pregatit si cu mijloace noi atunci cand cele vechi nu dau rezultate. In acest punct de vedere, nu trebuie sa ne gandim la control ca la un lucru negativ, poate ca modul in care a fost aplicat in propria noastra copilarie, si putem redefini ce presupune in relatia cu proprii nostri copii. Sa aplicam cateva dintre aceste concepte la aceste situatii foarte reale si comune, in care controlul devine o problema principala: Agitatia de pe bancheta din spate – De ce bancheta din spate a dubitei de scoate “iritarea interioara” din copii? Exista doua motive pentru care aceasta situatie tinde sa ne lasa fara control situational. In primul rand, de obicei timpul nu este de partea ta. Din cauza presiunii de a ajunge la destinatie, este de inteles faptul ca ne spunem, „daca vom putea ajunge la destinatie, voi gestiona cearta atunci”. In al doilea rand, oferindu-i copilului un spatiu limitat in mod natural atrage dupa sine certuri pe spatiu si atentie. Pentru a reduce certurile de pe bancheta din spate, incercati sa oferiti complimente si atentie pozitiva celui care se comporta cel mai bine (o unelta pe care noi o numim „recompense diferentiale pentru comportament pozitiv”), chiar daca este vorba de doar cateva minute de comportament pozitiv. Este de asemenea util sa le dati copiilor ceva de facut cat timp stau pe bancheta din spate. Orice sarcina este buna, chiar daca este vorba despre numararea iesirilor de pe autostrada pana ajungeti la a voastra. Luati o harta a strazilor, marcati punctele de plecare si destinatie cu stelute, si vedeti daca pot observa strazile mentionate de-a lungul drumului.

Mai multi copii = Mai mult zgomot – Asta suna ca un vechi proverb, „Un parinte nu poate prinde niciodata doi copii care fug in directii opuse”. Copiii distrug controlul situational, miscandu-se repede, facand lucruri in mod repetat, si prin multe comportamente negative realizate intr-un timp scurt. Cu cat este vorba de un numar mai mare de copii, situatia isi poate dubla sau tripla intensitatea cu rapiditate. In loc sa ajungeti epuizati de energie si autoritate in urma „stingerii fiecarui foc”, alegeti unul sau doua conportamente necontrolabile la care sa lucrati pe rand. De exemplu, lucrati doar la fuga de parinte in piata, sau situatia in care un copil se duce la fratele sau sora lui in camera pentru a incepe o cearta, si nu incercati sa schimbati alte cinci comportamente in acelasi timp. Cea mai mare putere pe care o aveti atunci cand sunteti in inferioritate numerica fata de copii (chiar daca este vorba de doar 2 copii) este abilitatea voastra de a planui din timp. Incearcati sa va acordati un timp pentru a va gandi la o strategie pe care sa o aplicati data viitoare, ca de exemplu sa alocati zece minute in plus atunci cand mergeti la magazin, minute pe care sa le folositi pentru a-i duce pe copii intr-un colt al magazinului si sa asteptati pana comportamentul lor este din nou controlabil, sau atunci cand apare un conflict asupra controlului televizorului prin tinerea cu rabdare in mana a telecomenzii pana cand cearta inceteaza.

Cu cateva dintre aceste idei luate in consideratie, orice parinte poate restabili echilibrul in ceea ce priveste controlul in casa lui, atat timp cat sunt dispusi sa faca un pas inapoi, sa se uite in oglinda la propriile lor sentimente legate de control, si sa incerce sa ajusteze acolo unde este nevoie de ajustari.