Ce facem cu furia copilului?

Adesea, copiii au iesiri nervoase foarte intense in care simt nevoia sa se manifeste (auto)distructiv si par aproape imposibil de inteles sau de controlat. Astfel de momente sunt dificil de gestionat de parinti si mai ales de copil. Ce sa facem cand pustiul vrea sa se tavaleasca pe jos pentru ca nu primeste jucaria pe care a vazut-o pe raftul magazinului? In ce sa transformam energia distructiva pe care o manifesta atunci cand este suparat? Mai jos se afla cateva posibile explicatii ale unor astfel de comportamente si metode simple prin care sa readucem calmul in viata copilului si a noastra.

 

Ce e furia si de ce ne sperie?

 

De multe ori pare imposibil sa interactionam cu un copil furios pentru ca noi, ca adulti, avem tendinta de a ne infuria atunci cand el/ea se poarta intr-un mod agresiv. Aceasta tendinta a parintilor vine din faptul ca e posibil ca inclusiv noi sa fi fost educati intr-o maniera care respinge manifestarile agresive si considera furia o emotie inacceptabila, pe care trebuie sa o reprimam. Perpetuand un comportament de acest gen si insufland aceasta idee copilului, nu il ajutam pe termen lung, chiar daca prin metode coercitive il facem sa taca pe moment. Furia lui poate avea multe cauze si nu este intotdeauna un simptom al faptului ca este prea rasfatat sau obisnuit sa i se implineasca orice dorinta!

Furia poate fi un mod de a evita sentimentele neplacute, dureroase, cum ar fi cele de esec, de izolare, de lipsa de control sau chiar de anxietate si depresie. Furia se poate asocia si cu stima de sine scazuta sau cu tristeste. Multi copii mascheaza tristetea prin porniri agresive deoarece emotiile lor nu se pot auto-regla atat de usor cum se intampla in cazul adultilor, de aceea este important sa tratam cu respect si cu grija inclusiv episoadele agresive ale copilului.

De asemenea, este important sa facem diferenta intre furie si agresivitate – furia este o stare temporara, care va trece in momentul in care copilul reuseste sa faca fata unei situatii frustrante sau in momentul in care situatia frustranta dispare, pe cand agresivitatea este adesea o nevoie puternica de a manifesta furia in realitate, cu pretul ranirii personale sau al distrugerii de obiecte.

Important este sa intelegem ca astfel de emotii si comportamente sunt, intr-o oarecare masura, normale in copilarie. Tot ce avem de facut este sa il ajutam pe copil sa isi regleze emotiile si sa orienteze energia imensa pe care o descarca atunci cand este furios catre ceva constructiv. A-l pedepsi sau a-i spune ca este inacceptabil sa se poarte asa nu ii ofera o solutie, ii pune o interdictie fara a-i da nicio metoda sa se descurce cu emotiile sale. Pedepsirea nu este, in niciun caz, o solutie reala!

 

Ce e de facut?

 

Fritz Redl si David Wineman, in cartea “The aggressive child”, sugereaza cateva moduri de a ne purta cu un copil furios.

Punctarea obiceiurilor bune: Copiii care primesc recompense verbale pentru gesturile lor pozitive si dezirabile social sunt mai capabili sa isi gestioneze emotiile. Nu trebuie sa fie vorba de o situatie exceptionala pentru a-l incuraja si complimenta, ci de lucruri marunte pe care le face zi de zi. De exemplu, putem puncta faptul ca si-a imprumutat jucaria unui copil in parc sau faptul ca si-a pus hainele in dulapior chiar daca era somnoros sau grabit. “Imi place cum te-ai purtat in situatia X” il ajuta pe copil sa inteleaga valoarea comportamentelor pozitive, sa se simta apreciat si sa repete astfel de comportamente.

Lupta cu comportamentul. Nu sanctionam copilul, ci comportamentul. A ignora un comportament negativ, cum este cel agresiv, poate fi de ajutor. Ne adresam copilului intr-o maniera calma, nu uitam nicio secunda ca este pustiul adorabil cu care acum jumatate de ora ne plimbam de mana pe strada si ne comportam cu iubire fata de el, dar cu raceala fata de comportamentul agresiv.

Rezerva de iubire la purtator: Sunt cazuri cand furia mascheaza alte sentimente, uneori foarte dureroase. A face un pas dragastos spre micul arici care vrea sa intepe pe toata lumea il va ajuta sa isi restabileasca linistea interioara. Daca se simte dezamagit sau respins intr-o anume situatie (nu a castigat ceea ce dorea, a fost respins de un coleg etc), o manifestare afectuoasa, mai ales cu apropiere fizica, ii va reaminti ca este o persoana valoroasa si demna de a fi iubita. Reajustarea stimei de sine ajuta, implicit, la calmarea starii de nervi.

Umorul. Fara a-l ridiculiza sau ironiza, putem avea o reactie de umor la un comportament furios. Astfel, copilul va realiza ca nu luam in serios iesirea lui si va incerca sa schimbe tactica. Ba mai mult, putem incerca sa il angrenam si pe el intr-o situatie hazlie astfel incat sa inteleaga ca nu are de ce sa fie atat de suparat.

Activitate fizica: A pune copiii sa faca miscare si a-i implica in activitati care consuma energie fizica regleaza si aparatul emotional. De asemenea, activitatile fizice realizate impreuna cu parintii au un efect pozitiv si asupra relatiei de familie, cat si unul educational (parintii care fac exercitii fizice cu copilul lor ii ofera un model de comportament pe care acesta din urma il poate pastra pe termen lung, obtinand beneficii pentru sanatatea sa fizica si psihica).

Apel la sentimente: A dezvalui felul in care ne face sa ne simtim comportamentul interlocutorului nostru este o metoda care da rezultate mai intotdeauna in a-i inmuia inima si in a opri un comportament neplacut. Spuneti-i copilului cu un ton calm cum va face sa va simtiti comportamentul lui, reducand cat mai mult implicatiile acuzatoare. De exemplu, “stiu ca de obicei nu sunt deranjata de galagia pe care o faci, dar azi ma doare capul si m-ar ajuta daca te-ai linisti”.

Vorbe, nu fapte: A verbaliza emotiile negative ajuta copilul sa se descarce. Intrebati-l despre ceea ce simte si ce l-ar ajuta, facandu-l, in acelasi timp, constient de faptul ca sunteti acolo pentru a-i oferi suport.

Limite: Fara limite in care copilul sa se manifeste, cresterea lui nu poate fi cu adevarat armonioasa. In viata, nu putem avea instant tot ce vrem si e important ca el sa inteleaga de mic faptul ca exista si “NU”. Acest “nu” trebuie spus pe un ton calm, in opozitie cu reactiile zgomotoase ale copilului si pastrand o atitudine calda, intelegatoare.

Acceptarea furiei copilului: Uneori ajuta si sa il faceti constient pe copil de faptul ca ii acceptati sentimentele negative. A se simti iubit cu totul, asa cum este, ajuta sa isi ranforseze imaginea de sine si sa isi ajusteze comportamentul intr-un fel care sa va multumeasca. Situatiile dificile, in care nu suntem in zona noastra de confort, ne ajuta sa crestem ca persoane. Accepatarea sentimentelor negative de catre copil incepe cu acceptarea lor de catre parinte. Impreuna puteti trece peste ele.

Pedepsele: Pedepsele pe care copilul nu le intelege nu ajuta! A inlocui furia cu frica nu este o solutie! Pe langa faptul ca sunt o dovada a lipsei de respect fata de persoana pe care o avem in fata noastra, pedepsele fizice fac mai mult rau, atat pe termen scurt, cat si pe termen lung. Copilul se va simti si mai furios, dar nu va putea sa mai exprime deloc furia, ceea ce inseamna ca o va reprima, cu posibilitatea de a fi afectat pe termen foarte lung (mai ales daca acesta este modul dumneavoastra specific si repetabil de a-l “calma”). Mai degraba, il puteti pune in time-out pentru cateva secunde sau il puteti ignora pana cand va renunta sa se comporte asa. Dupa ce intensitatea episodului se reduce, nu uitati sa discutati despre modul in care a ales sa se poarte si ce alternative aveti.

 

Disciplina corecta este cea in care ajutam copilul sa constientizeze ineficienta comportamentului sau si sa gaseasca moduri optime de a inlocui a-l inlocui, in timp ce disciplina in sens gresit implica pedepse. Un copil care stie doar ca este inacceptabil sa se poarte asa, fara sa inteleaga de ce si fara sa i se ofere alternative de a schimba comportamentul va creste nemultumit si va fi tot mai putin capabil sa intre in contact cu emotiile sale, sa le exprime corect si sa le traiasca sanatos.

Sa nu uitam ca noi insine, ca parinti sau ca educatori, suntem modele pentru ei, iar a tipa unii la altii sau la copil in momentul in care simtim furie nu este decat o incurajare a agresivitatii in cel mic. Educatia corecta a copilului incepe cu noi insine!

 

Sursa: http://childdevelopmentinfo.com

Foto: 123rf.com