Ajutati-va copilul, socializand

Dintr-un motiv sau altul, unii copii nu isi dezvolta abilitatile de socializare la fel de usor  ca toti ceilalti. Pot cauta sa interactioneze cu alti copii de seama lor insa, fiind nevoiti sa se confrunte cu respingeri repetate, daca nu chiar sa fie supusi la tratamente injositoare, se retrag in sanul familiei si se inchid in sine.

Probabil ca nu exista ceva mai dureros pentru un parinte decat sa fie martor la respingerea sistematica a propriului copil. Parintii trebuie sa fie la curent cu problemele cu care se poate confrunta un copil in societate si sa fie capabili sa dezvolte solutii viabile, tratand totul la fel de serios ca o problema de sanatate sau ca pe  cele legate de scoala. Exista anumite recomandari care, daca sunt urmate intocmai, pot ajuta copiii cu astfel de probleme, numai daca parintii sunt dispusi sa le aloce timp si sa ia initiativa.

 

probleme sociale

Toti copiii trec prin anumite faze definitorii in ceea ce priveste com         portamentul lor in societate. Copiii cu varsta cuprinsa intre 2 si 4 ani se pot juca foarte linistiti singuri, gangurind in lumea lor, interactionand din cand in cand cu parintii, aratandu-le diverse „comori”. Daca se intampla ca un alt copil sa intervina in acest proces, s-ar putea sa se trezeasca lovit cu o jucarie sau alungat din joc.

Mai apoi urmeaza perioada in care copilul devine dornic si capabil sa se joace cu inca un copil, pe masura ce concepte ca „a imparti”, „a face cu randul”, a fi „primul” sau „ultimul” incep sa se contureze si sa se dezvolte. Insa acest proces nu este unul simplu; pot aparea mereu esecuri insa acei parinti care sunt curajosi vor fi de neclintit atunci cand tovarasul de joaca al fiului sau pleaca plangand acasa sau cand acesta da buzna pe usa, strigand din rasputeri „Il urasc pe X. Nu am sa ma mai joc niciodata cu el!” Bineinteles, este mai mult ca sigur ca cei doi se vor juca din nou impreuna ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, si asta in mai putin de o ora.

In cele din urma grupul se mareste, 3-4 copii facandu-si loc in „cercul jocului” si pana in clipa in care copilul ajunge la gradinita, acesta va putea sa se bucure din plin de astfel de experiente de interactiune in grup, fiind capabil sa socializeze fara probleme.

 

programare sociala

Sunt anumite momente cand un parinte trebuie sa ceara ajutor; de multe ori se intampla ca mama sa fie cea care, fiind necesar sa rezolve anumite probleme, va cerceta toate optiunile pe care le are la dispozitie pentru ca gasi un „candidat” viabil pentru a deveni partener de joaca pentru copilul sau.

Este recomandabil ca aceasta sa incerca sa abordeze mama copilului respectiv pentru a ii explica situatia. Ar trebui sa ii ceara acesteia sa ii „imprumute” copilul pentru o vizita supravegheata. In astfel de cazuri se accepta propunerea unei „recompense” pentru influentarea parintelui. O oportunitate buna de socializare ar fi o petrecere-surpriza sau un „ceai dansant”. Racoritoarele pot fi servite la inceput, apoi copiii se pot juca putin (subliniez, putin). In clipa in care unul dintre copii da semne de plictiseala, vizita ar trebui intrerupta. Prima vizita ar trebui sa se incheie intr-o nota pozitiva daca dorim sa mai urmeze si altele.

Pe masura ce astfel de vizite devin din ce in ce mai uzuale, mama poate structura anumite activitati pe care copiii le pot intreprinde fara implicarea ei directa, cum ar fi joaca cu baloane de sapun sau modelarea plastilinei. Daca activitatea decurge fara probleme, ea ar trebui sa se retraga pret de 5-10 minute, ramanand insa permanent atenta pentru a putea interveni daca lucrurile iau o turnura nedorita.

 

pasul urmator

 

In cele din urma, daca lucrurile continua sa progreseze, copilului ar trebui sa i se permite scurte vizite in casa vecinului. Acestea de asemenea ar trebui sa fie structurate. Mama ar trebui sa insoteasca copilul si sa stabileasca ora la care sa se intoarca pentru a-l recupera, specificand de asemenea ca trebuie sa fie contactata telefonic daca vizita trebuie sa fie intrerupta. Nu ar trebui sa il „predea” pe micut iar apoi sa se indrepte glont catre primul mall. Se prea poate ca acesta sa intre in panica in timpul primei sale experiente majore si sa se decida ca vrea sa mearga acasa „acum!”.

Treptat, aceasta structura poate deveni din ce in ce mai „relaxata”. Poate ca mama va trebui doar sa il insoteasca pe copil pana la coltul strazii si sa il urmareasca in timp ce parcurge restul drumului singur. In cele din urma, copilului i se poate permite sa mearga singur, telefonandu-i mamei odata ce a ajuns la destinatie. Bineinteles, cu putin noroc, dezvoltarea sociala si varsta biologica vor merge mana in mana pana cand copilul va putea sa isi viziteze singur prietenul atunci cand doreste el, fara a fi nevoie de planificari laborioase. Nu-i asa, spontaneitatea este o componenta cruciala a jocului.

Avertisment: in zilele noastre, cand  pericolele pandesc la tot pasul, este dezirabil ca parintii sa fie foarte atenti atunci cand se decid sa isi lase copilul sa mearga in vizita, fie chiar si in acelasi cartier. Un parinte ar putea incerca sa rezolve aceasta problema urmarindu-si pas cu pas copilul, ascunzandu-se mereu dupa cate un copac sau gard. Copilul va  crede astfel ca merge singur si va deveni din ce in ce mai increzator in propriile forte, in timp ce mama se asigura ca acesta ajunge teafar la destinatie.

 

jocul in grup

Este timpul sa largim grupul prietenilor de joaca ai copilului, iar aceasa experienta este una repetitiva, cu mama creand la inceput noile contacte, fiind constant pregatita sa incheie intalnirea daca apar tensiuni. Joaca in grup pare a fi un teren propice pentru aparitia conflictelor, frecventa acestora fiind mult mai mare decat in cazul jocului in doi. In astfel de cazuri copiii au tendinta sa formeze grupulete si sa devina partinitori. Insa si aceste incoveniente pot fi rezolvate daca parintele este creativ si inovator. Nimic nu este mai eficient decat schimbarea rapida a subiectului (se mai numeste distragerea atentiei). Idei ca

„Cine vrea sa ma ajute sa fac niste prajituri?” sau „Cine stie sa spele masina?” pot face minuni.

 

limbaj nepotrivit

Copiii cateodata pot experimenta si utiliza limbajul in mod nepotrivit, incluzand aici utilizarea blasfemiilor, fara a le intelege insa sensul. Cum sa abordam astfel de situatii? Cu fermitate si cat mai repede! Daca nu intervenim decat dupa o perioada de timp, „corectia” isi va pierde din tarie. Este necesar sa se utilizeze sintagme dure (rostite insa fara furie) cum ar fi „Noi nu vorbim asa in familia noastra”. Asta este tot ceea ce trebuie sa faceti, reusind astfel sa va controlati copilul, evitand insa sa il puneti la punct in fata prietenilor.

 

comportament nepotrivit

Aici se aplica aceleasi principii. Impinsul, inghiontitul, lovitul sau poznele nelalocul lor trebuie sa fie inabusite de la bun inceput.. Nu este necesar sa tineti morala. Explicatii ca  „Te trimit la tine in camera pentru ca l-ai impins pe X” sunt mai mult decat suficiente. Nu e cazul sa intrebati din ce motiv a facut ce a facut, asa ceva doar agravand situatia, diminuand totodata puterea punitiva a actiunilor ulterioare. Da, vor fi momente cand copilul va fi fortat sa se apere, iar in astfel de momente este de preferat sa impiedicati orice interactiune cu un alt copil care s-ar parea ca incearca sa abuzeze de micutul dumneavoastra.

 

colaborarea cu profesorul

Toata interactiunea sociala de care a avut parte copilul dumneavoastra se va reflecta in comportamentul acestuia in momentul in care incepe scoala, iar profesorii acestuia va vor fi foarte recunoscatori. (prea adesea copilul incepe scoala fara a fi pregatit sa faca fata interactiunii sociale, parintii asteptandu-se ca profesorul sa il invete bazele acestei „arte”). Cei mai multi profesori vor raspunde pozitiv in cazul unei propuneri de a participa la o intrevedere pe tema nevoilor sociale. Intr-un astfel de cadru trebuie sa incercati sa povestiti ce l-ati invatat de acasa. Puteti discuta necesitatile copilului dumneavoastra, care simte nevoie unui prieten special. Dupa ce va fi pus in tema in ceea ce priveste personalitatile copiilor din clasa, poate ca profesorul va reusi sa gaseasca un alt copil cu nevoi similare, care sa faca echipa buna cu micutul dumneavoastra. Pentru a-i intoarce serviciul, puteti sa va oferiti voluntar in cazul anumitor evenimente speciale (scenete, petreceri la nivel de clasa etc).

In decursul perioadei de crestere din punct de vedre social vor exista anumite mici satisfactii, insa in mod cert drumul va fi presarat si cu cateva dezastre majore. Parintii insa nu trebuie sa se descurajeze. Copiii pot inregistra apogeuri de dezvoltare fizica, intelectuala sau sociala, urmate de perioade de stagnare sau chiar de regresie.

Cuvintele cheie sunt strategie, distractie si simplitate. Atitudinile cheie sunt caldura si optimismul. Iar daca va tratati copilul ca pe o fiinta umana in plina dezvoltare este foarte probabil ca si ceilalti copii sa simta aceasta atitudine din felul sau de a se comporta.

 

copii cu nevoi speciale

Copiii diagnosticati cu Sindromul Deficitului de Atentie(ADHD) si cu probleme de invatare au nevoie de ajutor suplimentar pentru a isi dezvolta aptitudinile sociale. Impulsivitatea si pragul extrem de scazut de toleranta date de ADHD pot conduce la relatii sociale disfunctionale. Copiii care nu se pot concentra indeajuns nu reusesc sa faca fata in societate iar astfel nu reusesc sa isi insuseasca aptitudinile sociale prin propriile puteri. Copiii cu probleme de invatare pot intampina greutati in a procesa informatia venita din mediul social sau pot avea dificultati de exprimare. O resursa excelenta care va poate ajuta sa lucrati cu astfel de copii este „No one to play with”- „Nu are pe nimeni cu care sa se joace”. Aceasta carte contine multe sfaturi practice indreptate catre parinti, in urma carora acestia pot obtine rezultate vizibile.

„No One to Play With: The Social Side of Learning Disabilities” – Betty B. Osman (amazon.com)

„Inteligenţa emoţională – editia a III-a” – Daniel Goleman (ed. Curtea Veche)

„Inteligenţa emoţională în educaţia copiilor” – Maurice J. Elias, Steven E. Tobias, Brian S. Friedlander(ed. Curtea Veche)